parohia gaujani

Istoric

Parohia Gaujani din Comuna Boisoara, judetul Valcea face parte din Protopopiatul Calimanesti, Arhiepiscopia Ramnicului.

Comuna Boişoara este alcătuită din trei sate: Boişoara, sat de reşedință, Găujani şi Bumbuieşti; fiind sate de munte sunt răsfirate, formate din mai multe cătune.

Comuna Boișoara este situată în nordul Județului Vâlcea, pe partea stângă a Oltului, în depresiunea intercarpatică “Țara Loviştei”, cuprinsă între Munții Făgărașului la Nord, Munții Coziei la Sud-Est și culmea Câinenilor din Munții Lotrului spre Sud-Vest, despărțiti de Râul Olt, în ținutul istoric Muntenia.

Această depresiune, cunoscută în geografia României - după Simion Mehedinți- sub denumirea de Bazinul Titeştilor, este străvechiul ţinut “Țara Loviştei”, amintit sub numele de “Terra Loysta” în diploma dată de regele ungurilor Bella al IV-lea contelui Conrad de Tălmaci în prima jumătate a veacului al XIII-lea, prin care-i întăreşte stăpânirea acestui ţinut.

Primul document scris care atestă satele Boişoara și Găujani, este hrisovul dat de Io Vladislav Voievod în anul 145l , prin care dăruiește strămoşilor boişorenilor şi găujănenilor cei şapte munți, pe care îi posedă şi astăzi. ”Io Vladislav Voievod Domnul Țării Româneşti,care întăreşte stăpânire lui Dragomir Ruhart, a fiilor și nepoților lui,peste partea lor de moşie, de la gurile Deşiulu işi Săsenilor peste Boişoara și Găujani peste munții Mănileasa, Stâna Mare, Zănoaga, prislopul, Între Boiile” Acest ținut istoric a fost studiat de profesorul de geografie Ion Conea în lucrarea Tara Loviştei, această carte fiind prima lucrare ştiințifică de referință care vorbeşte despre Boişoara. Istoricul Comunei Boişoara se confundă cu istoricul Loviştei. În centrul Loviştei se află Comuna Boişoara, prin care trece străvechiul drum de legătură dintre Curtea de Argeș, vechi scaun domnesc.

Comuna Boișoara se învecinează: la nord, cu munții Făgărașului; la sud, cu comuna Racovița; la sud-est cu comuna Titești și la nord-vest cu comuna Câineni.

Ca repere importante ale localității sunt: Cetățeaua și Tătarul, situate în partea de nord-est a satului Boișoara, despărțite de Valea Mică, unde există o legendă că pe vremuri a avut loc o luptă între tătari și români; Posada este denumirea dată unui loc de trecere mai avantajos dintr-o parte în alta a unui munte sau deal și se află între culmea Clăbucetului și a Pleșilor, loc care leagă Loviștea de Sălătrucu de Sus;

Mormântul este dealul cel mai înalt din partea de nord a satului Găujani, după legendă numele acestui deal ar proveni de la faptul că aici a fost îngropat un conducător de seamă al celor care locuiau pe aceste plaiuri în timpul formării poporului român; Deasupra ”Mormantului” este un platou unde au fost asezări omeneşti, înainte ca populaţia să fi coborât la poalele munţilor, lucru care s-a întâmplat după trecerea popoarelor migratoare. Lucrul acesta este confirmat de existenţa „răzoarelor” care sunt cunoscute şi azi. Pe Mormant, în timpul primului război mondial s-au dat lupte grele între români şi austro-germani, unde a fost ucis un prinţ german. Fața Sfântului Ilie, este numele unui munte dăruit de voievodul Vlasdislav, unde până nu demult se ținea un târg care dura o lună de zile; el avea ca scop nu numai schimbul de produse, ci și întâlnirea românilor din ambele părți ale Carpaților; în Cimitirul eroilor, situat între Boișoara și Titești, construit după primul război mondial, au fost adunate osemintele ostașilor români și străini morți în timpul luptelor din toamna anului 1916, cu armata austro-germană.

Satul Gaujani

In vechime satul Găujani se numea „Găurani” fiind aşezat pe găuri-văi-pâraie. Este o continuare a satului Boişoara spre nord. În vechime satul se întindea numai peste deal pe ambii versanţi ai văii Găujani. După deal-partea de la Pietrile Scrise , intrarea în sat-până sus la biserica este un cătun nou, format după primul război mondial. Până atunci singura gospodărie era a Giureştilor. La fel ca şi Boişoara este un sat răspândit cu deosebirea că este mult mai lung, decât lat.

De la pod de la Telebuşani, hotarul satului cu Boişoara, până la Priodişte-marginea nordică a satului sunt cca 3 Km. Valea îl desparte curmeziş în două părţi. Valea Găujanilor izvoreşte din Clăbucet şi curge până în marginea satului sub numele de valea Strâmbului, formată din izvorul Strâmbului, al Clăbucetului şi al Orziştei. După unirea lor îşi ia numele de Valea Strâmbului, primeşte pe partea dreaptă izvorul Dragobratului, al Leurdei şi alte pâraie mai mici. Pe stânga bazinul este foarte scurt, nu primeşte decât câteva pârâişe cu apă puţină.

Spre nord şi vest satul se învecineză cu dealurile, care sunt o continuare a munţilor Făgăraş.

Spre sud-est pârâul Ţiganului il desparte de satul Boişoara. Acest pârâu, după ce se uneşte la Telebuşani cu pârâul Peperigelor, se varsă în valea Boişorii. Hotarul dinspre sud-vest îl formează aşa-zisa Vale. În partea de nord-est a satului se întind Runcşoarele, teren de cultură şi izlaz. Peste vale se înalţă semeţe dealurile: Fruntea Ursului, Coasta Mare, Dealul Bratului, Priodiştea, Bobotea, Mociorâţa şi Roibielele, despărţite de valea lui Sâmar, formată la rândul ei din mai multe pâraie (Balea Boboției care se uneşte cu cea a Stupinilor) care se varsă în Valea Boişorii mai jos de podul de piatră, pe dreapta. Aceste dealuri se continuă spre nord cu Dealul Sasului, Peste Vale, Gruiul lui Sâmar, Mormântul, Plaiul, Apa Cumpănită, Spechica-terenuri de fâneţe, izlaz cu pădure şi neproductive. Pe versantul stâng al văii, format din râul Boia, începând din hotarul Grebleştilor, mai sunt versantul stâng al apei Boia, următoarele Gruiuri: al Tisei, al Adâncăţii, al Milei, Gruiul Bun, al Zăpodiei şi al Calului. Deasupra Gruiului Bun se întinde Bilceriul, cu terenuri frumoase de cultură şi fâneţe.Aceste Gruiuri sunt despărţite de izvoare şi văi care le poartă numele. O mare parte din aceste terenuri au format obsti (Obstea Vatra satului Boisoara).

În partea de sud-vest satul este sprijinit pe valea Boişoara.

Părţile componente ale satului Găujani-cătunele-sunt: Pietrile Scrise, ce ţin de la intrarea în sat până la Giurăşti, inclusiv valea Boişorii, casele de pe versantul drept, După Deal, Peste Deal, Cerneală, Runcşoara, Dobriţani, Valea Găujani, ambele maluri, Uliţa Buleştilor, Uliţa-Mare, Priodiştea, Părăipani, Gura Bratului.

Neamurile cele mai numeroase sunt: Ana, Bolovan, Bradosu, Bunea, Cătăneţ, Ceauşilă, Dobriţan, Giurescu, Popa, Popescu, Teleabă, Telebuş, Toma şi Tudoran.

Locuințele, până la primul război mondial, erau tipul vechi din bătrâni construite din bârne de brad, rotunde, necioplite, încheiate, care numai pe interior se tencuiau cu humă, care se văruia. Se compuneau din tindă, celar, cameră de locuit, prispă și chipeng sau magazie. După războaie, tipologia caselor s-a schimbat începând să apară casele construite din cărămidă, acoperite cu țiglă.

Populația în marea majoritate este băștinașă, familiile venite în localitate fiind puține.

Ocupația de bază a populației a fost creșterea animalelor, alături de puțină agricultură și exploatarea lemnului. Meșteșugurile cunoscute în Boișoara -prelucrarea pieilor, prelucrarea lemnului, cojocăria, dogăria, dulgheria, morăritul (mori la Piatra Acra, in Valea Mica, rasnita lui Nicole Rezerva), olaritul-ultimul olar Gheorghe Fl. Muraru zis „al Florii” din Gaujani a decedat in 1970. Pana in ajunul celui de-al doilea razboi mondial existat si piva lui Oprea V. Mandea.

Loviștea fiind populată din timpuri străvechi, locuitorii ei au acumulat de-a lungul secolelor credințe, datini, obiceiuri care au format un adevărat tezaur folcloric. Ocupația de bază fiind păstoritul o dată cu ea au fost transmise de la păstorii vârstnici la cei mai tinerii și tradițiile folclorice, aceștia învățau să cânte din fluier și cu vocea, învățau jocuri, doine, balade populare haiducești. Existau șezători, clăci, formatia de fluiera și amintim pe vestitul cimpoier Gheorghe Sandrulete din Gaujani, rapsodul Petre Toader –Gaujani.

Intre anii 1949-1953 a activat o formatie corală pregătită de preotul Ion Ungureanu care a participat la festivalul corurilor ajungand la faza pe țară, evoluand la Ploiești in 1952 si obținând premiul III.

Obiceiurile populare cele mai cunoscute sunt cele legate de sărbătorile de iarnă: Ignatul, Colindul, Steaua, Irozii, Sorcova, Capra, Busuiocul (de Bobotează), Iordănitorii.

Scoala din Găujani s-a înfiinţat în anul 1921 funcţionând la început în case particulare: casa lui Dimoci, Guşoi din Vale, iar în 1933 s-a mutat în Vale. Astăzi satul are două locaşuri de şcoală: şcoala din Vale şi scoala din Deal. Scoala din Vale a fost construită în perioada 1930-1933 cu sprijinul notarului Dumitru Teodorescu, fiu al satului. Între anii 1968-1972 s-a construit Şcoala din Deal cu patru săli de clasă cu resurse asigurate din contribuţia populaţiei şi din ajutoarele de la stat.

La şcoala din Găujani au funcţionat în mare parte învăţători şi profesori necalificaţi, cei mai mulţi fiind străini de localitate ( soţii Constantin şi Elena Luţu, soţii Ion şi Elena Ghioroaie). Dintre cei localnici amintim pe Teodor Serafimescu, Nicolae N. Popescu, Eugenia Petrescu, Gheorghiţă Neagoe Popescu, Aurel D. Popescu, Marioara Lăzărescu, Floarea Popescu, Eugenia Petrescu, Gică Popescu, Victor Petrescu etc..